In anul 1989 In ce an a reusit Iancu de Hunedoara sa-i izgoneasca pe turci din teritoriul Romaniei? (Daca stiti si tactica gg).

Răspuns : 1453-1456
Întrebare : Câţi ani a durat războiul de 100 de ani?

116 ani .
Când a fost inventat telefonul cu taste ?

în anul 1973.
Când a fost inventat aragazul?

Frumoss frumos "ce ne ma placeee" ... dar din pacate "Google" e prea la moda .

Vin si eu cu o intrebare :

"Ce s-a intamplat la Lupta de la Rovine"

Pentru cel mai frumos raspuns am un premiu de 50 de lei ( ron ).
Deci un raspuns scurt si la obiect.

Nota: aberatiile nu le iau in calcul

În primăvara anului 1390 Ioan al VII-lea Paleologul, susținut de Baiazid, l-a detronat pe împăratul bizantin Ioan al V-lea. Deși autoritatea lui Ioan al VII-lea părea bine stabilită, Manuel al II-lea, fiul bătrânului împărat, a intervenit în septembrie 1390 alungându-l pe uzurpator.

Ioan al V-lea și-a încheiat domnia ca vasal otoman în timp ce fiul său era ținut ostatic la curtea sultanului. După moartea împăratului (1391), Manuel a evadat de sub supravegherea lui Baiazid și a fost încoronat împărat la Constantinopol, rămânând totuși un vasal obligat la plata unui tribut și constrâns la serviciu militar.


acum intreb eu:): in ce an a murit hitler?

Hitler şi Eva Braun s-au sinucis în data de 30 aprilie 1945, la două zile după ce şi-au unit destinele. În data de 2 mai 1945, „Daily Mail” titra pe prima pagină: ”Hitler este mort”, alături de un alt material, care făcea referire la milioane de britanici care comunicaseră rudelor vestea cea mare prin telefon.


Două zile mai târziu, cotidianul britanic scria despre execuţia liderului fascist Benito Mussolini şi îl cita pe călăul acestuia: „L-am păcălit. A crezut că evadează, când de fapt se îndrepta spre moarte. Am plănuit să-l executăm nu departe de casa în care era ţinut alături de Petacci (iubita lui Mussolini). I-am zis: „Am venit să vă eliberez... Grăbiţi-vă, nu este timp de pierdut”. Mussolini mi-a mulţumit şi a crezut că va fi un om liber. Din senin, am pronunţat sentinţa de condamnare de moarte asupra lui. L-am împuşcat cu cinci focuri de armă şi a căzut în genunchi. Se făcuse dreptate”.


Daily Mail este un ziar din Marea Britanie tipărit sub formă de tabloid, înfiinţat în anul 1896 de fraţii Harmsworth, Alfred (devenit Lord Rothermere) şi Harold (devenit Lord Northcliffe.. Ziarul face parte din compania Daily Mail and General Trust, care mai deţine ziarele The Mail on Sunday şi Evening Standard. În 2008, Daily Mail avea un tiraj de 2,3 milioane exemplare zilnic.



Întrebare: Cum şi din ce cauză a murit Napoleon…

napoleon a murit din cauza: În vârstă de 82 de ani, Arne Soerensen, un mare nume al dializei europene în anii '60, afirmă că a găsit cauza decesului lui Napoleon. Într-o carte pe care a publicat-o în luna mai, Arne Soerensen demontează miturile dn jurul morţii împăratului francez.

Pentru a ajunge la concluzia că Napoleon a decedat, la 51 de ani, din cauza unei insuficienţe renale, medicul danez a analizat peste 2.000 de opere despre marele conducător francez, dedicând acestei activităţi, în medie, 3-4 ore zilnic.

Analizând minuţios evoluţia bolii lui Napoleon şi bătăliile acestuia, Soerensen a constatat că împăratul avea simptome ale unei boli urinare care au avut repercusiuni asupra mentalului său. Soerensen dă ca exemplu bătălia de la Borodino, din 7 septembrie 1812, unde Napoleon era apatic şi absent.
Napoleon avea probleme de sănătate încă de la vârsta de trei ani şi a fost, în toată copilăria sa, dificil şi agresiv cu colegii săi.

Potrivit medicului danez, împăratul suferea de o îngustare a tractului urinar, o infecţie cronică a unui vas atrofiat, o boală renală şi o nefropatie obstructivă, afecţiuni care i-au cauzat un ulcer cu complicaţii mortale.



intrebare: cand si unde a avut loc razboiul rece?

Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau oriental). Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi, fiind numit, uzual, „Blocul apusean” (sau occidental). La nivel politico-militar, în Europa, cele două blocuri erau reprezentate de către două alianțe internaționale. Blocul apusean era reprezentat de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty Organization), iar cel răsăritean de către Pactul de la Varșovia.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, constituind, timp de aproape 28 de ani, o barieră de separare între Republica Federală Germană și Republica Democrată Germană.

Războiul Rece fiind, însă, un conflict la scară mondială, SUA și URSS mai având și multe alte state aliate în afara Europei, ce nu făceau parte din cele două alianțe militare oficiale. La nivel economic, Războiul Rece a fost o confruntare între capitalism și comunism. Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale și regimurile comuniste totalitare. Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”, iar statele blocului oriental își spuneau „lumea anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”.

Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la confruntări militare directe între cele două superputeri, care ar fi constituit un „Război Cald”, cu toate că perioada a generat o cursă a înarmării. Din punctul de vedere al studiilor strategice, există opinia că nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un „Război Cald”, la o confruntare militară convențională, datorită faptului că ambele superputeri, SUA și URSS, s-au dotat cu arme nucleare, ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”, adică de descurajare și blocare reciprocă. În cazul unui război real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și, totodată, la o catastrofă mondială. Un rol important l-au jucat serviciile secrete, confruntându-se, în primul rând, cele americane (CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate, însă, și serviciile secrete vest-europene (britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) și est-europene (Securitatea, STASI, etc.). Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist.

Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Războiul Rece a fost un conflict în care s-au utilizat presiunea diplomatică, militară, economică, ajutorul pe scară largă pentru statele-client, manevrele diplomatice, spionajul, curse ale înarmărilor convenționale și nucleare, coaliții militare, rivalitate la evenimentele sportive, competiție tehnologică, campanii masive de propagandă, asasinatul, operațiunile militare de intensitate mică și iminența unui război pe scară mare.

Un moment în care Războiul Rece putea să devină unul "cald" îl reprezintă anul 1962, când sovieticii au plasat în Cuba, devenită comunistă sub Fidel Castro, rachete cu rază medie de acțiune. Americanii au răspuns prin instalarea unei blocade maritime, ajungând foarte aproape de a declanșa o bătălie navală cu sovieticii. În cele din urmă, însă, prin intervenția președintelui american Kennedy, s-a ajuns la normalizarea relațiilor cu sovieticii. A urmat o perioadă de destindere, marcată de întâlnirea dintre Kennedy și Nichita Hrușciov, în 1963, când au stabilit ca, în viitor, pentru comunicări urgente și de importanță majoră între Casa Albă și Kremlin să folosească "telefonul roșu" (care era, de fapt, un telex).

Alte momente tensionate ale Războiului Rece au fost, cronologic: Blocada Berlinului (1948–1949), Războiul din Coreea (1950–1953), Criza Berlinului din 1961, Criza Suezului (1962), Războiul din Vietnam (1959–1975), Războiul de Iom Kippur (1973), Războiul Afgano-Sovietic (1979–1989), Doborârea cursei KAL 007 (1983) și Exercițiul militar NATO „Able Archer” (1983).

La mijlocul anilor 1980, noul lider sovietic, Mihail Gorbaciov a introdus reformele de liberalizare numite "perestroika" (reorganizare sau restructurare) și "glasnost" (deschidere sau transparență) și a retras trupele sovietice din Afghanistan. Presat de cererile de independență națională a sateliților sovietici din estul Europei (Polonia, în special), Gorbaciov a refuzat să trimită trupele sovietice pentru a reprima revoluțiile ce se desfășurau pe cale pașnică (exceptând Revoluția din România).

Războiul Rece s-a atenuat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, precum și din Mongolia, Cambodgia și Yemenul de Sud, urmată, doi ani mai târziu, în decembrie 1991, și de destrămarea Uniunii Sovietice. Lumea care a rămas este dominată de o singură superputere, SUA. Această situație este, de regulă, descrisă drept hegemonie globală a SUA într-o lume unipolară, deși unii autori consideră că lumea actuală este multipolară.

Statele central-europene și est-europene (care, timp de patru decenii, se aflaseră sub dominația sovieticǎ), s-au democratizat și au ales să se integreze în NATO și Uniunea Europeană. SUA au fost ancorate în Războiul împotriva terorismului și în rǎzboaiele locale din Orientul Mijlociu (precum sunt cele din Afghanistan șiIrak), mal ales, după Atentatele din 11 septembrie 2001. China a atins cea mai rapidă creștere economică, iar între anii 2004 și 2010 a depășit toate prognozele, devenind un concurent serios pentru SUA.

De asemenea, criza economică mondială începută în 2008 a afectat, în special, zona occidentală, astfel că, în timp ce în Statele Unite marile bănci aveau probleme sau intrau în faliment, China a beneficiat de pe urma investițiilor strategice și au stimulat-o să declanșeze rǎzboiul economic cu SUA pentru supremația mondială.

După douǎ decenii de destindere a relațiilor americano-ruse, urmatǎ, în 2008, de rǎcirea relațiilor diplomatice - consecință a rǎzboiului din Georgia - și, mai ales, pe fondul crizei din Ucraina, tensiunile, ostilitățile și rivalitǎțile anterioare dintre cele două puteri s-au, astfel că, în 2014, a reizbucnit Războiul Rece între Statele Unite ale Americii/ statele membre ale Uniunii Europene/ Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Federația Rusă - condusă de Vladimir Putin - și aliații acesteia. Acest rǎzboi este cunoscut în Mass-Media ca "Războiul Rece 2.0" [3][4][5][6], însă, spre deosebire de Războiul Rece anterior, de această dată, Germania reunificată are un rol geopolitic major în Europa.

Reizbucnirea și amplificarea Războiul Rece dintre SUA și Rusia, pe fondul creșterii amenințării terorismului în Orientul Mijlociu devastat de războaie civile, revoluții în nordul Africii și ascensiunea economicǎ fulminantă a Chinei, generează noi și justificate neliniști privind redimensionarea galopantă a raporturilor de putere în lumea contemporană.

Războiul Rece a lăsat în urma sa o moștenire importantă, adesea menținută în cultura populară și în mass-media, teme precum spionajul (cum este, spre exemplu, seria filmelor de succes internațional avându-l ca erou pe James Bond ) și amenințarea războiului nuclear bucurându-se de o mare și constantă popularitate .[7]


Întrebare:In ce an a murit stefan cel mare?

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Calitățile de om politic, strateg și diplomat, acțiunile sale pentru apărarea integrității țării și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația contemporanilor, acesta devenind un erou popular în tradiție.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (Luptător pentru Hristos).

Grigore Ureche îl descrie astfel în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă."

După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești. După înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Adunarea în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei.
S-a căsătorit prima oară la 5 iulie 1463 cu Evdochia „de la Chiev, sora lui Semen țarul”, fiica lui Alexandru Olelka, marele cneaz de Kiev. Au avut împreună doi copii: pe Alexandru și pe Elena (Olena). Evdochia s-a stins din viață la 25 noiembrie 1467 și a fost înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava – vechea Mitropolie a Moldovei.

La 14 septembrie 1472, Ștefan cel Mare s-a căsătorit a doua oară, cu Maria din familia dinaștilor de la Theodoro-Mangop. Copiii născuți din această căsătorie (Ilie și Bogdan) au murit la vârste fragede. Maria a murit la 19 decembrie 1477 și a fost înmormântată în biserica Mănăstirii Putna.

Ștefan cel Mare s-a căsătorit pentru a treia și ultima oară, cu Maria, fiica lui Radu cel Frumos, Domnul Țării Românești, pe care o luase ostatică, împreună cu mama ei, încă din 1473. Din această căsătorie au rezultat Bogdan-Vlad, viitorul Domn Bogdan al III-lea al Moldovei, și „două fiice frumoase”,[1] Ana și Maria.

Un alt fiu natural (născut în 1483) al lui Ștefan cel Mare, cu o anume Răreșoaia (a cărei existență nu e documentată istoric), a fost Petru Rareș, care avea să devină la rândul său domn al Moldovei, de două ori (1527-1538 și 1541-1546).

Dintre urmașii naturali ai lui Ștefan cel Mare, 14 au ajuns domnitori ai Moldovei în perioada 1504-1668 (2 fii, 7 nepoți, etc.).


intrebare : in ce an a cazut imperiul Roman?